O interogatie :)

Viata mea a fost si este, in cantitati variabile, o interogatie.

Din pura curiozitate m-am gandit sa va intreb pe voi, cititorii gandurilor mele (rar) asezate pe tastatura, ce ati alege daca ar fi sa aveti de ales in viata intre niste elemente simple si totodata esentiale (zic eu), care au legatura mai mult sau mai putin cu toate celelalte aspecte (adica plecam de la presupunerea ca nu le-ati putea avea pe toate, ci ati avea de ales ;) ). 

Voturile sunt anonime, asa ca va invit sa va exersati sinceritatea :).

Adieri de primavara - primele plimbari :)

26 februarie, duminica faina la vreo 6 grade maxim, pe langa frigurile trase, e clar mana cereasca. 

Mergand in metrou, ma gandesc ce-o mai fi cu motorasul meu saracul, care a facut iarna afara, acoperit, dar tot afara este. Imi trec prin minte imagini din plimbari, senzatii, surprinderi, sentimentul acela placut de stat in sa si de film care se deruleaza la viteza decenta, cat sa ai timp sa joci in el.

Pun mana pe telefon, ii intreb pe prietenii mei dragi daca sunt acasa sa ma duc sa iau gaza din curtea lor, intreb daca e nevoie sa fac rost de o lopata, imi spun ca au ei (curtea arata ca orice loc din Bucuresti dupa ninsoare), ma urc intr-un taxi, pentru ca nu mai am rabdare sa atespt autobuzul care trece rar, si in zece minute sunt acolo. Ceberica este neclintit, incepem sa-l dezbracam :) Usor usor ii facem carare sa-l scoatem la asfalt si urmeaza un moment magic, prima cheie :) Stiind ca anul trecut l-am legat la o masina sa-i dam viata, fiindca nu i-am dat jos bateria, si ca nici anul asta nu i-am dat-o jos (asa invat eu din experienta :)) ), dau sa plec spre o benzinarie, sa cumpar niste cabluri. Si totusi, ce-ar fi daca... Ceberica e baiat cuminte si porneste la prima cheie. Incredibil. Tip de bucurie. Mi-a fost dor de sunetul asta. Dor rau de tot.

Acum pot sa il duc la mine, sa-l stiu sub ochii mei pana se mai incalzeste. Plec in graba spre casa, sa am timp sa-i deszapezesc locul pana se lasa frig. Numai ca drumul ma imbie si soarele la fel, asa hotarasc ca ceberica isi merita din plin prima plimbare pe anul asta. Mergem cat se poate pe drumul vechi spre mare. Cat ne permit baltile, gropile din spatele lor, cetatenii care arunca zapada in strada, cauciucurile, care ma mir ca nu m-au lasat pana acum si bineinteles frigul.

Incep sa cant in casca, in jur totul e alb, e multa lumina de la zapada, e o senzatie noua, ciudata si frumoasa totodata. Treptat frigul nu-mi mai permite sa ma bucur de plimbare, asa ca undeva pe la Fundulea fac cale-ntoarsa si-l duc pe ceberica acasa in siguranta.

O zi de poveste :)

3 martie, sambata insorita, as zice chiar vreo 9 grade afara, ceva mai putina zapada. Hotarasc sa ii fac lui ceberica ultimul drum cu papucii vechi, il asteapta unii noi si frumosi. Si plecam la drum, agale :) Zapada, lacuri inghetate, pescari la copca, biciclete, catei, trenuri, pasari, si, desi frigut, muuuult soare. Drum lin, masini aproape ioc, si senzatia aia faina, ca lumea e a ta, desi faci un lucru simplu.

Ma opresc sa mai trag un hanorac pe mine, un biciclist ce vine din sens opus se opreste si-mi face o poza ;)) Ii fac si eu cu mana, sa iasa poza in vreun fel. Imi continui drumul si simt ca mi-era al naibii de dor sa fac asta, sa merg si sa am mintea atat de limpede. Uneori simt ca, desi atentia mi-e solicitata la maxim, mi se pun gandurile in ordine. Ce poate fi mai placut decat sa mergi, nealergand dupa nimic, si sa savurezi drumul, natura in orice stadiu al ei, locurile, oamenii. De cate ori opresc sa intreb daca "pe-aici e bine" dau de oameni senini si glumeti. Pe alocuri mai trag cate-o injuratura in casca pentru lopetile care dau zapada in strada.  Ajung la Drajna cu mare pofta de o ciorbita pe care o si savurez pe indelete. Oamenii - primitori si veseli. 

Se lasa frigul si se si innoreaza, pe cai, si inapoi spre casa. Ceberica e din nou in lumea lui.

Respect si atentie in trafic

Pentru ca si motociclistii au familii si prieteni la care trebuie sa se intoarca in siguranta.

Pentru ca pe 4 roti nu ai mai multa prioritate.

Pentru ca mersul pe o motocicleta nu ar trebui sa se transforme intr-un act de curaj in trafic.

Pentru ca o viata luata ramane o viata luata.

Pentru ca o pasiune trebuie sa ramana neatinsa de frustrari, stres si nervi intinsi la maxim.

Pentru ca motocicleta este un autovehicul in toata regula ;)

Pentru ca agresivitatea in trafic poate avea consecinte grave.

Pentru ca suntem fragili si neprotejati de vreo caroserie.

Pentru ca o clipa de neatentie ne poate costa totul.

Pentru ca si eu, la randul meu, ofer respect si atentie in trafic.

Mai jos cateva campanii foarte inspirate pe tema asta :)

Nu exista printi, dar exista cai albi :)

             

                   

Toate statuile de zei au paie inauntru

Intr-o dimineata ma indreptam grabita si zgribulita spre metrou, dar oricat de grabita as fi fost, nu am putut sa nu aud un nume, "Diana".

Sa aprofundam subiectul :) In tarculetul din fata blocului in care tinerii si pensionarii isi scot insotitorii fara grai la plimbare, o babuta cocosata isi striga precipitata cainele, ghiciti cum? Dianaaa :) Mare mi-a fost mirarea cand a luat-o in brate, a pupat-o, si din nou i-a spus pe nume (a nu fi inteleasa gresit, iubesc animalele, numai ai mei stiu saracii cate le-am dus acasa si cu cate m-au dat afara :)) ). Dar nu inteleg in ruptul capului cum poti sa pui un nume de zeu unui caine. Daca ar fi fost un caine de vanatoare mai mai ca as fi priceput :) Dar catzelul cu pricina era un biet soricar.

Asadar, daca va hotarati sa luati pe langa casa voastra un suflet mai mic si sunteti in pana de idei, va propun urmatoarele: Kali, Zamolxis, Afrodita, Shiva, Osiris, Lakshmi, Zeus, Thor, Hera, Vishnu, Apollo, Minerva, Hades si lista poate continua :)

Servetelele si dragostea

Zilele trecute, la serviciu, mi s-a intamplat sa aud un lucru frumos :)

Un baiat care lucreaza in apropierea mea vorbea cu o fata care lucreaza in apropierea lui :)
La un moment dat aud urmatoarea intrebare din partea lui: "Ai sa-mi dai un servetel? Ca aveam si eu in geaca un pachet, da' mie mi le ia Claudia pe toate" (Claudia fiind iubita lui). Raspunsul colegei lui a fost urmatorul: "Pai n-o certi?".

Iar raspunsul lui a fost acesta: "Pai ce dracu' sa fac, daca o iubesc..."

A fost una dintre cele mai frumoase declaratii neintentionate pe care le-am auzit. :)

Eminescu si generatia Pokemon

Ma intorceam azi destul de aiurita si de obosita de la serviciu si aproape ca dormeam in metrou, cand fara sa vreau m-a trezit ceva. Un grup de dudui care urca la Romana, la vreo 15 ani, machiate de seara la ora 14, mai galagioase decat doamna care ne spune mereu in difuzoare ce statie urmeaza, cu bretoane care le acopera fata, cu incaltaminte cu 2 numere mai mare si cu un ras aproape hidos. Am uitat sa precizez laitmotivele din discutia lor, sau cel putin ce ajungea la mine: "da fattaaaaaa" si "beleaaa".

Cand tocmai era sa adorm la loc bufnesc toate in ras si se aude una dintre ele "Ia uite-l fataaaa pe Creangaaaaa". Iarasi rad toate. Intr-un final, se aude totusi una dintre ele: "Nu e fata Creanga ce dreaq, e Eminescu". Am fost de-a dreptul socata sa vad ca totusi una din aratari l-a recunoscut pe bietul Eminescu.

Daca mergeti cu metroul stiti prea bine ca in perdioada asta pe agatatorile de care ne tinem sunt prinse imagini cu Eminescu si cu Tepes zambind, e o reclama la nu stiu ce ziar.
Ce pot sa spun... Mi-era rusine de rusinea lor.
Rusine...

Amintire cu gust de ciocolata

Cum e sa ai o zi absolut normala care sa fie marcata de lucruri simple si frumoase?

Am carat astazi dupa mine chitara + amp + proc astfel: Luci - serviciu, serviciu-casa, casa-repetitii, repetitii-casa. Sunt rupta de oase, dar am un sentiment de implinire :)

Cum e sa iesi dupa 8 ore de nervi intinsi la maxim si gasesti pe cineva drag jos, care a trecut sa te salute si sa-ti faca ziua frumoasa? :) Zic eu minunat.

Cum e sa te opresti incarcat de bagaje la o strada pe care nu exista trecere de pietoni, iar femeia din masina sa-ti cedeze politicos trecerea? Zic eu imbucurator.

Cum e sa astepti metroul la 11 noaptea aproape cu ochii inchisi, iar o doamna frumoasa de langa tine care mananca ciocolata impreuna cu sotul ei sa te serveasca si pe tine, chiar sa insiste? Zic eu nostim.

Uitare

Ieri ma intorceam de la serviciu extenuata, suparata, revoltata, trista, nehotarata, un amalgam de sentimente care in total nu fac bine.
Printre blocuri, de undeva de la etaj, se auzea cantand stangaci la chitara si voce un baiat, canta "Knockin' on heaven's door". Parca s-a oprit timpul in loc. Parca am primit o palma grea peste fata, pe care o mai simt si acum. Mi-am dat seama ca nu mai sunt nimic din ce am fost si ca nu stiu cand m-am pierdut pe drum... Si ca sunt perfect goala pe dinauntru.
In primul an de facultate am facut naveta cu trenul, pentru ca eram prea legata de casa. Si mergeam mai multi studenti pe acelasi traseu. Unul din ei s-a suparat ca dupa o vreme i-am spus cum ma cheama, mi-a zis ca pentru el eram fata din tren. Nu mai sunt fata din tren, nu mai sunt fata cu chitara si merg din greseala in greseala. Nu ma mai impac cu mine insami si nu mai am curajul sa ma privesc in ochi in oglinda. Nu e un sentiment de frustrare, ci mai degraba unul de dezamagire. Seninatatea vocii baiatului care se auzea cantand la chitara m-a facut sa-mi doresc cu ardoare naivitatea de demult.
Anul asta a fost cel in care mi-am implinit mai multe vise, dar si cel in care mi s-au intamplat lucruri pe care nu le-am dorit niciodata, as putea spune chiar cel mai greu an. Abia astept sa treaca si sa sterg cu buretele toate intamplarile nefaste.
Hai sa traim!

In sfarsit imi place Bucurestiul :)

De ce?

Pentru ca ploua primavaratic si nu e praf si orasul miroase a ploaie. Si nu e praf :) Pentru ca au inflorit pomii si mirosul de ploaie se amesteca cu parfumul lor si toata nebunia asta te face sa zambesti. Si pentru ca deschid dimineata fereastra si am un pom inflorit sub nas.

Stiu, asta se intampla peste tot, dar in Bucuresti apreciez mai mult ca oriunde.