Eminescu si generatia Pokemon

Ma intorceam azi destul de aiurita si de obosita de la serviciu si aproape ca dormeam in metrou, cand fara sa vreau m-a trezit ceva. Un grup de dudui care urca la Romana, la vreo 15 ani, machiate de seara la ora 14, mai galagioase decat doamna care ne spune mereu in difuzoare ce statie urmeaza, cu bretoane care le acopera fata, cu incaltaminte cu 2 numere mai mare si cu un ras aproape hidos. Am uitat sa precizez laitmotivele din discutia lor, sau cel putin ce ajungea la mine: "da fattaaaaaa" si "beleaaa".

Cand tocmai era sa adorm la loc bufnesc toate in ras si se aude una dintre ele "Iete faaa pe Creangaaaaa". Iarasi rad toate. Intr-un final, se aude totusi una dintre ele: "Nu e fata Creanga ce dreaq, e Eminescu". Am fost de-a dreptul socata sa vad ca totusi una din aratari l-a recunoscut pe bietul Eminescu.

Daca mergeti cu metroul stiti prea bine ca in perioada asta, pe agatatorile de care ne tinem, sunt prinse imagini cu Eminescu si cu Tepes zambind, e o reclama la nu stiu ce ziar.
Ce pot sa spun... Mi-era rusine de rusinea lor.
Rusine...

Amintire cu gust de ciocolata

Cum e sa ai o zi absolut normala care sa fie marcata de lucruri simple si frumoase?

Am carat astazi dupa mine chitara + amp + proc astfel: Luci - serviciu, serviciu-casa, casa-repetitii, repetitii-casa. Sunt rupta de oase, dar am un sentiment de implinire :)

Cum e sa iesi dupa 8 ore de nervi intinsi la maxim si gasesti pe cineva drag jos, care a trecut sa te salute si sa-ti faca ziua frumoasa? :) Zic eu minunat.

Cum e sa te opresti incarcat de bagaje la o strada pe care nu exista trecere de pietoni, iar femeia din masina sa-ti cedeze politicos trecerea? Zic eu imbucurator.

Cum e sa astepti metroul la 11 noaptea aproape cu ochii inchisi, iar o doamna frumoasa de langa tine care mananca ciocolata impreuna cu sotul ei sa te serveasca si pe tine, chiar sa insiste? Zic eu nostim.